Cine sunt? Sunt o ființă umană, egală tuturor celorlalte ființe umane. Sunt supusă greșelii la fel ca toți ceilalți. Și cam atât despre cine sunt.

Ce fac? Urc pe munte, alerg, citesc și pun întrebări oamenilor. O parte din timp mi-o dedic în a-i ajuta pe oameni să se înțeleagă mai bine, să-și înțeleagă emoțiile, să le controleze mai bine, să fie mai productivi, să aibă relații mai pozitive, să se accepte pe ei înșiși cu defectele și calitățile lor, să-i accepte necondiționat pe cei din jur chiar dacă nu sunt de acord cu comportamentele lor.

Am crescut într-o familie cu reguli stricte în care nu aveam voie X, nu puteam Y, însă, trebuia obligatoriu Z. Astfel am învățat să fiu mai mereu nemulțumită de ce reușeam, să mă plâng că alții reușesc și eu nu, să dau vina pe alții pentru cât de naspa mă simțeam eu și să îmi  imaginez cât de sus aș fi reușit eu să ajung dacă aș fi fost crescută în altă familie. Obișnuiam să mă enervez, să plâng și să strig. Nu știam să spun nu celor care îmi cereau ajutorul. Îmi luam mai mult decât puteam face astfel încât să mă protejez și faceam aproximativ tot ce îmi propuneam chiar dacă cădeam de oboseală.

De mică mi-a plăcut să citesc. Și am citit. Aveam o sensibilitate excesivă față de nevoile altora și consideram că este datoria mea să-i ajut. Când am crescut am observat că persoanele apropiate îmi cereau sfatul. Mi-a luat ceva timp să realizez că ceea ce îi atrăgea la mine era de fapt încrederea pe care o aveau în mine, fără să își dea seama că eu nu aveam suficiente cunoștiințe. Astfel, m-am întrebat unde pot învăța ce să fac și ce să le spun oamenilor pentru a-i putea ajuta cu adevărat și nu doar pentru a le conferi înțelegere pe moment. Așa că, conștient, am ales să studiez psihologia.

Cu ce m-am ales? În primul și primul rând cu un echilibru emoțional deosebit, cu o cunoaștere de sine satisfăcătoare, cu liniște interioară care nu depinde de circumstanțele exterioare și cu o abilitate deosebită de a-i ajuta pe cei din jurul meu.

Am învățat să mă bucur de lucrurile mărunte AZI. Am învățat să apreciz clipa și să nu dau vina pe alții pentru emoțiile sau nereușitele mele. Am învățat să iau lucrurile care nu depind de mine așa cum sunt și să depun eforturi dacă vreau să obțin ceva. Am învățat să merg spre succes și să nu aștept să-mi bată succesul la ușă în timp ce eu mă plâng de lipsa lui.

Am învățat că a iubi înseamnă a nu pretinde celuilat iubirea ci a-i oferi libertatea de a pleca dacă aceasta este spre bine lui. Am învățat să nu urăsc pentru că îmi fac rău mie. Am învățat să nu îmi fie frică pentru că frica te ține captiv și pierzi clipa, singura pe care o avem. Am învățat să nu mă agăț de trecut și să nu pierd timpul cu viitorul și să trăiesc și acționeuz cât mai conștient în prezent.

Am învățat că ce am e rezultatul alegerilor mele din trecut și dacă vreau să am sau să mă aflu în alt loc în viitor e cel mai indicat să îmi îmbunătățesc modul în care fac alegeri. Am învățat să nu am pretenții de la lume și de la oameni. Am învățat să mă accept ca ființă umană a cărei valoare nu poate fi cuantificată și să nu pierd vremea cu învinovățiri și să învăț din greșelile mele cât mai repede posibil.

Una din bucuriile mele cele mai mari este să văd cum o persoană tristă, depresivă, stresată sau anxioasă învață să se elibereze de consumul interior și învață să fie fericită. Îmi place extrem de mult să văd cum persoanele cu care trăiesc trec din poziția de victimă în cea de master a propriului destin. Îmi place să văd că oamenii aleg uneori să nu mai fie sclavii propriilor idei, sclavii sistemuli, sclavii partenerilor sau sclavii propriilor copii. Ce este interesant e că această formă de sclavie se face doar cu acceptul propriei persoane. Este alegerea noastră.

Am depus eforturi (timp, bani, energie) pentru a înțelege cauzele suferinței umane și pentru a învăța cum să o alin. Astfel, m-am specializat în psihologie clinică și psihoterapie.

Am absolvit un masterat pe psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie la Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca; sunt atestată ca și psihoterapeut de Asociația de Psihoterapii Cognitiv 

Comportamentale din România în colaborare cu Institutul Ellis din SUA. În prezent îmi fac doctoratul la Universitatea București. Cercetarea mea vizează stresul emoțional la profesori și metodele de disciplinare pozitive ale comportamentului elevului la clasă.

Sper sa imi las amprenta pe sistemul educațional din România și să motivez cât mai mulți dascăli să își practice profesia cu dedicare pentru ca elevii care trec prin clasa lor să nu mai urască atât de mult educația.

Am experiență pe tulburări emoționale (furie, stres, depresie, anxietate), tulburări de comportament, tulburări de alimentație
(bulimie, anorexie, obezitate), probleme de cuplu, relația părinți-copii, profesor-elev, dependențe. Am creat câteva programe de dezvoltarea inteligenței emoționale la diverse categorii profesionale (profesori, asistenți maternali profesioniști, etc) sau pentru părinți.

Sunt un om la fel ca toți ceilalți…. un fir de praf cosmic care dorește din tot sufletul să pună în slujba celor din jurul său tot ce a avut șansa să învețe. Îmi doresc ca cât mai mulți oameni să învețe să trăiască fără tirania depresiei, furiei, anxietății sau vinovăției, să fie liberi și să zboare cât mai sus deoarece cea mai importantă persoană din viața ta ești TU însuți.

Dă-ți voie să zbori!

Cu drag,
Sim

0 thoughts on “Despre mine”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *