Zilele trecute treceam prin centrul orasului distrasa de gandurile mele cand aud o voce aspra spunand: “toti copiii se imbraca normal, numai tu nu. Ai vazut ce frumos s-a imbracat fetita aia in pantaloni? Numai tu nu vrei sa asculti si te faci de rusine si rad toti copiii de tine! Sa-ti fie rusine!”

Cobor din gandurile mele si ma intorc sa vad “nerusinarea” fetitei. Si, spre surprinderea mea, aceasta era imbracata intr-o rochita superba de vara. Afara erau peste 35 de grade si, mie personal, mi s-a parut foarte potrivita alegerea fetitei.

Insa, chiar daca fetita ar fi fost imbracata in hanorac sau ar fi luat pe ea o blanita, ceea ce m-a indignat au fost metodele folosite de mama pentru a se impune in fata copilului:

TOTI SE IMBRACA NORMAL – mesajul receptat de fetita va fi: eu nu sunt normala, ceva nu e in regula cu mine, nu sunt la fel ca ceilalti, nu am valoare.

TE FACI DE RUSINE CAND NU FACI CA CEILALTI – mesajul receptat de copil: daca nu fac ceea ce le place celorlalti, atunci acestia vor rade de mine.

Mi-ar placea enorm de mult ca fetita sa reuseasca sa faca ceea ce crede ea ca este bine in ciuda a ceea ce spun si fac ceilalti. Insa sansele ei sunt extreme de reduse deoarece mama ei va continua “campania de educare” si pe urma va veni uniformizarea facuta de doamna invatatoare si profesorii din ciclul secundar si din liceu care, in general, urmeaza aceasi linie.

Haideti sa vedem care e problema cu prima credinta a mamei: trebuie sa faci ceea ce fac si ceilalti, adica trebuie sa incerci sa fii ca ceilalti pentru ca ceilalti sa te placa. Tot repetandu-i-se, fetita va internalize aceasta credinta si se va comporta in consecinta.

Adica, va face tot posibilul sa nu o supere pe doamna invatatoare. Va invata, iar daca nu va sti ceva si doamna invatatoare se va supara,  fetita se va simti vinovata si se va condamnda repetandu-si ca nu este suficient de buna, ca este lipsita de valoare si ca este vina ei ca doamna invatatoare sufera. Astfel, va fi logic pentru ea sa concluzioneze ca este o fetita rea.

Cand va fi intr-un grup de prieteni sau colegi va incerca sa se imbrace astfel incat acestora sa le placa de ea. Va “vana” reactii din partea celorlalti pentru a sti cum sa se comporte. II va fi greu sa spuna nu cand un coleg o va invita sa fumeze prima tigara de teama ca acesta sa nu se supere pe ea.

Ii va fi rusine sa spuna ca nu iese in oras deoarece are de invatat sau pur si simplu nu isi permite si va renunta la invatat sau va face rost de bani prin furt, manipulare sau victimizare doar pentru ca prietenii ei sa nu se supere pe ea.

Tot asa va accepta sa faca sex cu un prieten insistent care o santajeaza cu cuvinte de genul „nu ma iubesti daca nu te culci cu mine”.

Dupa acelasi model va accepta cu inima cat un purice sa se drogheze sau sa intre in grupuri dubioase de prieteni deoarece ar exista pericolul ca acestia sa nu o placa daca nu face ce isi doresc ei.

Va accepta sa mearga la o facultate pentru care nu are nicio inclinatie pentru ca „trebuie sa fie ca ceilalti oameni, iar parintii stiu ce e mai bine pentru ea”. Poate ca va termina facultatea si se va angaja, insa frica de oameni o va conduce in tot ce face zilnic.

Culmea, mama ei va fi cea care o va acuza si critica cand va incepe sa se drogheze sau sa se culce cu toti prietenii sau cand ii va fi teama de examene sau de interviurile de angajare. Mama, sub masca grijii paritesti, nu va intelege poate niciodata ca fata ei inteligenta este produsul educatiei pe care ea i-a oferit-o.

Nu va avea liniste interioara si nu se va bucura ca traieste. Va trai viata altora, nu viata ei.

Ce ar putea si ar fi bine sa faca parintii………………

  • Sa inteleaga ca copilul lor este unic si sa incerce sa-l descopere. Sa aiba rabdare sa vada ce inclinatii are copilul si sa i le cultive. Sa nu incerce sa croiasca drumul prin viata al copilului ci sa-l ajute si sprijine pe copil sa faca asta.
  • Nu poti sta tot timpul in spatele cuiva. La un anumit moment, din motive diverse, acesta va fi in situatia de a fi singur si de a lua decizii pentru el insusi. Din acest motiv este bine ca parintii sa nu spuna copiilor ce sa faca ci, sa-i ajute pe acestia sa inteleaga consecintele propriilor fapte si in functie de acestea sa aleaga ce fac. Scopul cresterii si educarii copilului este de a-l ajuta sa devina independent. Oricat de mult spui ca parinte ca iti iubesti copilul cand il privezi de lectiile prin care acesta ar putea deveni independent, aceea nu este dragoste, ci EGOISM. O faci pentru tine, sa te simti tu bine, nu pentru copilul.
  • Sa nu compare copilul lui cu alti copii. Fiecare copil sau chiar si om matur, invata in rimt propriu in functie de potentialul lui, de motivatie, de conditiile de mediu, etc. Este ILOGIC sa comparam copiii. Este mult mai eficient sa-l ajutam pe copil sa se compare cu el insusi de la o zi la alta. Daca copilul este corijent la matematica si eu il compar cu premiantul clasei aceasta il va demoraliza. I se va parea prea mult. Un munte se urca pas cu pas. Tot astfel, copilul va invata matematica pas cu pas. Adica, putin mai mult azi decat stie ieri, si asa mai departe.
  • Sa nu se foloseasca de emotiile de vinovatie si rusine ale copilului pentru a-l obliga sa faca ceva. Nu spune niciodata ca te superi pe el daca nu te asculta. Supararea este responsabilitatea ta proprie. Daca faci asta e ca si cand iti pregatesti copilul sa fie o victima sigura a celorlalti pentru ca nu va sti sa-si sustina punctul de vedere si va avea tendinta sa faca ce-i cer ceilalti.
  • Sa se cunoasca pe sine insusi ca parinti si sa se intrebe de ce vor ca copilul lor sa faca ceva si nu altceva. Sa se intrebe daca vor asta pentru linistea lor sau pentru binele copilului si sa inteleaga ca copiii vor lua, uneori, decizii gresite si sa le permita sa invete din acestea. Indiferent cat de mult iubim pe cineva, acestia au dreptul sa ia decizii cu care nu suntem de acord.
  • NU CRITICATI COPILUL. Cea mai grava greseala pe care parintii sau invatatorii o pot face este aceea de a-l critica pe copil pentru greselile lui. Invata-l pe copil ca toti oamenii gresesc si ca e normal sa greseasca si, incearca sa-l ajuti sa invete din greseli. Daca nu faceti aceasta si il criticati, nu faceti decat sa lasati nemultumirea dvs.  sa iasa la suprafata, sa demonstrati copilului cat de perfect sunteti dvs. ca si adult si ca el nu are cum sa ajunga la aceasta perfectiune. In concecinta, va si inceta sa incerce. O intrebare care te ajuta in aceasta situatie este: „Cum crezi ca ai fi putut evita sa iei o nota slaba la matematica?” „Unde crezi ca este greseala?” „Ce am putea face diferit in aceasi situatie?. Atunci, mintea copilului va fi directionata spre a invata, nefiindu-i frica de tine ca si parinte. Si culmea, va gresi mai putin decat daca ar fi criticat.
  • Pune relatia cu copilul deasupra tuturor greselilor si esecurilor lui. Pretuieste si cultiva o relatie apropiata cu el mai mult decat orice. Daca reusesti sa fii prietenul copilului tau vei reusi sa-l influentezi mai mult. Spune-i ca il iubesti indiferent de ce face si daca greseste, doar ca nu esti de acord cu anumite comportamente. Va fi mult mai deschis sa vina si sa vorbeasca cu tine si sa-ti asculte sfatul.

Copiii se nasc cu un potential uimitor. Ne straduim sa-i ingrijim, sa-i hranim si sa-i educam. Insa, daca nu suntem atenti, putem sa ne sabotam propriile intentii. Dragostea inseamna libertate. Cand iubesti pe cineva ii permiti sa ia decizii cu care nu esti de acord fara sa-l critici sau sa-l manipulezi emotional amenintandu-l ca nu-l mai iubesti sau ca ceilalti vor rade de el. 

Este bine sa-l inveti pe copil ca, inevitabil, uneori oamenii sau copiii vor rade de el. De asemenea, invata-l ca nu are nevoie ca ceilalti sa-l placa mereu si ca este imoportant ca el sa ia decizii pentru el insusi chiar daca ceilalti rad de el sau nu.

Creste-ti copilul liber! Invata-l cum sa nu fie o victima!

Lasa-mi un coment si spune-mi daca te-ai regasit in acest articol si daca te-ai hotarat sa schimbi ceva pentru copilul tau!

 

Cu drag,

Simona


70 thoughts on “Cum isi handicapeaza parintii proprii copii”

CRINA RACOLTA . septembrie 19, 2012 at 12:32

Demult nu am citit un articol atat de bun!

    Sim . septembrie 19, 2012 at 20:07

    Crina, ma bucur mult ca ti-a placut. Este ceva anume care ti-a atras atentia?

Mariana . septembrie 19, 2012 at 15:25

Foarte bun articolul! Ai atins un punct foarte sensibil, de care ne lovim zi de zi, clipa de clipa.
Multumim!

    Sim . septembrie 19, 2012 at 20:08

    Sper sa nu ramana doar niste randuri frumoase scrise pe un anumit blog pe internet! Sper ca anumiti parinti sa aiba curaj sa schimbe ceva si sa invete sa-si iubeasca cu adevarat copiii!

melania . septembrie 20, 2012 at 14:11

eu m-am regasit citind articolul in relatia cu parintii mei, tocmai de aceea am invatat sa-mi cresc copilul cultivandu-i talentele nu ravnind dupa locul 1 crezand ca numai asa este cea mai buna.
multumesc

    Sim . septembrie 20, 2012 at 16:20

    Cu mare drag, Melania! continua sa-ti iubesti copilul si sa-l incurajezi!

ovidiu . septembrie 20, 2012 at 14:55

Foarte fain articolul si foarte bine prezentata si situatia si ideile de cum ar fi bine sa ne educam copii.. Multumesc…spunea cineva mai sus ca demult nu a mai citit un articol asa de bun..cam la fel si pentru mine…O sa il retin si sa il mai recitesc cand am nevoie de un sfat pentru educatie…
Chiar ar merita citit, de muuuuuuuuuuuuuuuulti parinti….nu zic ca eu as fi perfect..dar incerc sa invat, sa fiu, dupa cum zici si tu, prietenul copilului….ca am multe de invatat…si cred ca daca vrei si reusesti…

    Sim . septembrie 20, 2012 at 16:21

    Ovidiu, sper ca articolul sa fie aici pentru mult timp ca sa-l poti reciti. De asemenea, am sa mai scriu pe acest domeniu pentru ca stiu ca sunt atat de multe de spus. Te incurajez sa continui sa fii prietenul copilului tau. Este singurul lucru de care acesta isi va aminti si ceea ce il va face sa te respecte si sa iti doreasca compania!

Simona . septembrie 20, 2012 at 15:58

Am recunoscut cateva mame din jurul meu. O sa le trimit articolul si sper din suflet ca vocea ta sa se faca auzita si sa schimbe cu adevarat ceva in mentalitatea lor.

    Sim . septembrie 20, 2012 at 16:22

    Multumesc Simona! De fiecare data cand o mama imi aduce copilul la terapie ii explic ca prima data este nevoie sa invete ea ce sa schimbe ca sa-l poata ajuta pe copil. Copiii sunt produsul mediului in care cresc.

Manuela . septembrie 20, 2012 at 16:02

Acest articol ar trebui promovat.Încearcă prin cunoștințe care au acces în școli,locuri unde sunt copii,firme unde sunt salariați care au copii la școală,grădiniță.Eu îl distribui la toate cunoștințele mele.FELICITĂRI !

    Sim . septembrie 20, 2012 at 16:24

    Multumesc Manuela! Eu am programe pentru parinti si profesori. Invat parintii si profesorii sa nu se enerveze (sa-si controleze emotiile) si ulterior sa stie cum sa motiveze copiii…… Interesul nu e prea mare pentru schimbare. Din acest motiv am ales sa scriu astfel incat sa ajunga mesajul meu la cei care sunt cu adevarat interesati. Am sa mai scriu pe aceasta tema. E unul din lucrurile pe care stiu sa le fac cel mai bine.

Adrianos Fidi . septembrie 20, 2012 at 16:27

fii Tu Insuti ORICE ar fi

    Sim . septembrie 20, 2012 at 16:28

    da, insa unii nu au curajul sa o faca!

carmen . septembrie 20, 2012 at 16:30

Imi place foarte mult articolul tau, da ,parintii de fapt sunt egoisti, ai dat un exemplu foarte bun, de fapt parintele era cel care era deranjat de situatie, nu se simtea el bine cu un copil imbracat diferit de ceilalti. E mult mai simplu sa fi sincer cu copilul tau,dar nu este usor sa educi si sa dai libertate copilului, necesita timp, efort si concentrare pe care din pacate multi parinti nu sunt de acord sa le ofere sau in foarte multe cazuri sunt ei insusi victimele nevindecate ale unei astfel de educatii.

    Sim . septembrie 20, 2012 at 21:50

    Da, ai dreptate. Sunt victime nevindecate. Insa cand decizi sa ai un copil acesta nu este responsabil pentru ranile tale! Ca si parinti este bine sa fim responsabili. Ciudat, daca avem o masina nu uitam sa bagam benzina in rezervor inainte sa pornim la drum. Insa, cu copilul ne permitem sa nu facem ceea ce i-ar asigura buna functionare pe mai tarziu.

Alex . septembrie 20, 2012 at 16:30

M-am regăsit din postura copilului! De foarte multe ori nu eram capabil sa iau propriile decizii din cauza ca mama mea se supăra foarte tare daca nu eram de acord cu ea. Si de multe ori ma manipula folosindu-se de aceasta suparare.

Noroc ca acum sunt mare si nu mai ascult de ea. :)))

    Sim . septembrie 20, 2012 at 16:38

    Sper ca ai invatat ca nu tu ii superi pe ceilalti si nu iti mai alegi comportamentele in functie de acestia! Pentru ca e posibil sa faci in relatie cu ceilalti exact ce faceai cu mama. Succes!

Cristina . septembrie 20, 2012 at 17:47

Este un articol foarte interesant si sper sa pot sa le ofer copiilor mei libertate si posibilitatea de-asi dezvolta personalitatea. Am insa o intrebare: la ce te referi cand spui critica? Ce inseamna sa nu-ti critici copilul? sa nu-i spui ca un lucru este gresit? daca nu stie ce e gresit, cum poti construi pe ideea ca data viitoare va face lucrurile altfel? de ce le-ar face altfel daca nu percepe ca a facut ceva gresit? Multumesc!

    Sim . septembrie 20, 2012 at 21:00

    Foarte bine punctat Cristina. A critica inseamna a acuza copilul pentru a gresi, a-l lua la rost, a-l blama, a-l intreba intrebari de genul: cum ai putut sa faci asta? tu chiar nu gandesti? de ce ai facut asta?
    Problema e ca atunci cand nu ne place ceva facem remarci la persoana si nu la comportament. In momnetul in care copilul e criticat face tot posibilul sa se apere si astfel apare minciune, delegarea responsabilitatii si evitarea sarcinilor de frica de a nu gresi si a nu fi criticat.
    Daca in schimb acceptam copilul si ii aratam caldura si atunci cand a gresit, si il intrebam cum putea proceda diferit si il invatam CONSECINTELE greselii lui si cum o poate corecta, acestuia nu ii va mai fi teama sa-si accepte greseala si atentia lui va putea fi mult mai usor indreptata spre corectarea greselii.
    Am sa scriu un articol pe acest subiect. Multumesc de intrebare.
    Intrebare de la mine acum: tu cum te simti cand te critica seful/mama/sotul/colegii? Care este tendinta ta? Ti-e usor sa recunosti ca ai gresit?

robert . septembrie 20, 2012 at 21:19

Ce m-am regasit in acel copil santajat emotional de parinte…Bun si complet articolul; de aceea l-am si share-uit cu un comentariu, pe care eu l-am simtit ca un titlu pozitiv.

    Sim . septembrie 20, 2012 at 21:38

    Comentariul tau este fraza mea favorita din articol! Multumesc Robert!

Bogdan . septembrie 20, 2012 at 21:45

Cu fiecare rand citit imi veneau in minte episoade din copilaria mea. Acum inteleg si mai mult de unde mi se trag problemele de azi.

Aproape mi-au dat lacrimile

    Sim . septembrie 20, 2012 at 21:49

    Tu esti una din dovezi care demonstreaza ca nu vorbesc prostii (nu intotdeauna 🙂 ). Important e sa nu urmezi calea aceea, sa inveti sa nu te critici nici pe tine nici pe ceilalti si sa te accepti cu greseli cu tot. Si tot asa, sa dai dreptul in mintea ta si celorlalti sa greseasa.

    O alta probelma majora si pe care nu am amintit-o e ca fetita va proceda la fel ca mama ei. Si tu, daca nu esti atent vei face ce a facut ea cu tine.

    Esti pe drumul cel bun! Continua!

Bogdan . septembrie 20, 2012 at 22:06

Eu am decis sa ma schimb, si o sa ma lupt pana reusesc. Dar e o lupta a naibii de grea.
Sechelele copilariei sunt extrem de bine conturate si-mi va trebui diluant ca sa le sterg. Deocamdata am doar o guma obosita, dar mergem pas cu pas.

Exact la asta ma gandesc, ca nu vreau sa-mi cresc copiii cum am fost eu crescut. Pana sa incep o dezvoltare personala cu mine insumi, gandeam indentic ca parintii mei, ma si imaginam batandu-mi copilu ca nu e cuminte.

    Sim . septembrie 21, 2012 at 21:43

    Da, e greu uneori. Insa recompensele pe termne lung merita tot efortul! Atentie: nu poti sterge sechelele…… le poti privi altfel si poti invata alte moduri de a reactiona. Super! Acum stii ca nu e indicata bataia si poti invata din timp alte metode!

    Nu iti venea sa-i bati si pe altii nu doar copiii? Mecanismul e acelasi cand ne consideram indreptatiti sa-i criticam, controlam si snopim in bataie pe cei care nu sunt de acord cu noi. 🙂

Cristina . septembrie 21, 2012 at 08:37

M-am regasit pe mine cand eram mica. Am facut intotdeauna „ce trebuie” asa ca la 44 de ani am decis sa-mi schimb meseria. Am copii mari acum si i-am indemnat sa isi aleaga propriul drum, fara sa se gandeasca”este o meserie de viitor? Voi castiga bani?” ci doar daca este ceva ce la place. Bineinteles ca am facut greseli. Am insistat cu limba germana ani de zile, am cheltuit bani si nu a iesit nimic. Acum ii ascult si investesc in cursuri de grafica. Din pacate scoala nu te ajuta cu nimic, in cazul in care ai un copil care nu se incadreaza in tipare. Poti spera doar sa dai peste oameni inimosi, eu inca am mai gasit in invatamant.

    Sim . septembrie 21, 2012 at 21:46

    Eu nu=i incurajez pe parinti sa-si oblige copiii sa se incadreze in tiparele societatii sau a scolii. De cele mai multe ori acestea distrug individualitatea copilului si nu il pregatesc pentru viata.

    Da, sunt oameni inimosi in sistemul de educatie. Insa, a fi inimos nu este suficient! Mult succes in continuare.

Ioana . septembrie 21, 2012 at 13:20

Am atatea de spus incat as prefera sa-ti scriu un e-mail, ar fi prea lunga povestea aici. Sper sa ma poti ajuta.

Nicu . septembrie 21, 2012 at 14:42

Un articol extraordinar, felicitari! Sfaturile pe care le-ai oferit parintilor in legatura cu copii lor putem sa le luam si ca recomandari pentru noi cei „mari”.

    Sim . septembrie 21, 2012 at 21:48

    da, asa e. intelegem mai bine unde este originea problemelor noastre sau, din contra, a comportamentelor si obiceiurilor noastre bune.

Mihaela . septembrie 21, 2012 at 20:20

Foarte inspirat titlul ales: socheaza!
Intr-adevar extraordinar de bun si articolul. Si crede-ma ca am citit multe articole si carti de acest tip!
M-ar interesa punctul tau de verede asupra unui subiect:: ticuri nervoase la copii, fara alte tulburari de comportament. Cred ca am reusit sa imi vindec copilul in proportie de 90% doar schimbandu-mi radical comportamentul fata de el (intram in categoria de mame anxioase si extraprotective).Dar inca am nevoie sa invat! Vreau sa invat de la tine. Ma poti ajuta, te rog:)

    Sim . septembrie 21, 2012 at 21:53

    Mihaela,

    Intotdeauna copilul si problemele lui sunt rezultatul comportamentelor parintilor. Asa ca, e logic ca daca acestia schimba ceva, se schimba si copilul. Felicitari!

    Sunt aici pentru tine si cei care au nevoie de mine. Ma bucur daca pot fi de folos.

    In ce priveste intrebarea ta iti pot spune urmatoarele:

    1. oferi prea putine detalii
    2. nu specifici exact ce fel de tic este: isi roade unghiile, trage cu ochiul, isi mananca unghiile de la maini/picioare, are miscari ale membrelor? care exact e? de cat timp apare, de la ce varsta? in ce situatii? Fa un jurnal timp de o saptamana si scrie pe trei coloane urmatoarele: ce se intampla inainte de a aparea ticul nervos, cum se manifesta ticul si ce se intampla (care este reactia ta sau a copilului) dupa ticul nervos.

    3. daca ai fost o mama anxioasa este foarte probabil sa mai fi ramas cu anumite tendinte. in plus copilul a preluat de la tine anumite comportamente si a invatat sa evite anumite situatii.

    da-mi mai multe detalii sau scrie-mi pe simona@top-psy.ro

Adrian-Emil . septembrie 22, 2012 at 06:51

Buna Simona,

Felicitari pentru articol!

Din pacate lucrurile astea se intampla… Si din pacate eu am fost unul dintre cei care… Nu intr-un stadiu atat de avansat cum e cel descris de tine, la modul ca, de exemplu, am spus NU drogurilor atunci cand mi s-au oferit.

Mult timp am tinut cont de ceea ce cred cei din jurul meu despre mine si m-am ghidat dupa ei…

Am reusit in jurul varstei de 24 de ani sa intorc spatele sfaturilor necerute si parerilor de tot soiul. De asemenea, am separat prietenii de cunostinte.

Pot spune ca aceasta experienta mi-a prins bine, stiind ce am de facut vis-a-vis de viitoarele generatii 🙂

Toate bune,

Adrian

    Sim . septembrie 22, 2012 at 22:59

    Multumesc Adrian.Ma bucur daca ai reusit sa te detasezi. In general, pentru baieti e mai usor sa rationeze daca gandesc un pic. Ma bucur ca tu ai facut-o. succes cu viitoarele generatii! Mi-a placut cronica ta de la Ciucas! Poate ne vedem la un maraton!

Claudia Simut . septembrie 23, 2012 at 00:41

Mi-am salvat articolul „de citit din cand in cand”. Eu am bebe acum, insa e foarte frumos si de reamintit ce ai scris.

    Sim . septembrie 23, 2012 at 23:09

    Ma bucur cand o mama incepe sa citeasca de cand e copilul mic. Iti doresc multa randare si intelepciune sa-l cresti mare. Un copil intelege DA sau NU de la 6 luni………succes mamico.

Cristina . septembrie 24, 2012 at 09:53

Pe langa sfaturile utile din articol, nu am putut sa nu remarc cat de frumos este redactat. De mult nu am mai citit un articol cap-coada, efectiv ma dor ochii de la paragrafe ingramadite, fonturi de nici nu-ti dai seama ce caractere sunt.

Mi-a placut! Mai ales ca ideile principale sunt scoase in evidenta. Felicitari!

    Sim . septembrie 24, 2012 at 10:42

    Multumesc mult Cristina pentru aprecieri. Ma bucur daca am reusit sa fac utila si usor ligibila informatia pe care am incercat sa o transmit. Te mai astept!

Ioana . septembrie 25, 2012 at 15:48

sunt una dintre cele care a patit exact acelasi lucru ca exemplul din articol, si recunosc, cateodata fac aceeasi greseala cu copilul meu.
am si eu o intrebare: am un baietel de 6 ani si as dori sa stiu cum sa fac sau cum sa procedez in momentele in care plange de fiecare data cand pierde la un joc, atat cu noi parintii cat si cu alti copii. nu accepta ideea de a piarde la jocuri. se supara foarte tare, are accese de furie si plange mereu. ce sfat imi dai? eu as putea sa ma prefac ca pierd la joc, dar cu asta nu-l ajut pe el (cred eu), deoarece se mai joaca si cu alti copii si va avea de a face si cu alte persoane.
multumesc pentru articole.
sunt foarte educative pentru noi parintii.

    nicole . septembrie 30, 2012 at 23:54

    buna Ioana. din cate am citit spiritul competitiv, la baieti in special e mai dezvoltat. e doar o faza, o sa-i treaca, mai ales cu exemple de la tv sau de afara in care cel de pe locul 2 se bucura si el de ceea ce a castigat. sper sa te ajute si iti urez sa ai multa multa rabdare!

nicole . septembrie 30, 2012 at 23:52

Buna, am citit si recitit articolul, intr-adevar f bun si sunt de acord ca mama respectiva a folosit o argumentatie ‘nelalocul’ ei pentru reactia fetitei. Dar daca totusi ele mergeau la un loc de joaca, la un tobogan si fetita fiind in rochita n-ar fi putut sa se dea si mai departe ar fi incceput sa planga, sa se isterizeze si altele cate mai fac copiii? ea saraca poate a vrut sa-i spuna doar…daca m-ai fi ascultat acum eram in parc si ne jucam! repet, sunt de acord ca n-a folosit tonul si cuvintele potrivite, dar cati dintre noi reusim, dupa zile intregi de astfel de situatii sa ne mentinem calmul si sa facem educatia care trebuie? eu una sunt mama a doua fetite incantatoare pe care le iubesc enorm si as face totul pt ele, ca orice parinte cred,(inclus fur din putinul meu timp pentru a citi despre ce inseamna o educatie buna) si le cert, si le iau in brate si le spun ca-mi pare rau si ne jucam, si alergam, cadem si ne ridicam, dar am momente in care mai tip la ele,chiar le mai si ating. asta face din mine un parinte rau?

    Sim . octombrie 1, 2012 at 11:30

    Nicole, ma bucur ca ai cititi articolul. Nu cred ca incercarile de a scuza atitudinea mamei vor schimba consecintele modului in care aceasta isi educa copilul asupra copilului. Copilul invata din modul in care ne raportam la el. Invata sa-i fie frica de ceilalti sau invata sa aiba incredere in el insusi, sa se accepte sau sa se invinovateasca, sa se planga in fata greutatilor sau sa faca tot ce ii sta in putinta pentru a trece peste ele.

    despre tipat si lovit sunt multe de spus. gandeste-te daca ai avea o relatie cu un adult care tipa la tine si te loveste cand i se pare lui ca nu reactionezi cum e bine, cum te-ai simti? care ar fi reactia ta? te-ai gandi la greseala sau ai consuma o gramada de timp si energie cu frustrarea de a fi fost lovita??????

    in plus, copiii invata sa faca acelasi lucru, prima data cu cei de varsta lor iar ulterior chiar cu proprii parinti.

    nu am spus ca un parinte care greseste e un parinte rau. insa, cred ca se fac prea multe greseli si se incearca sa se scuze aceste greseli prin faptul ca „imi iubesc copilul”. a iubi pe cineva, asa cum am spus si in articol nu inseamna a-l controla si forta sa faca binele pe care il vezi tu, ci a-l ajuta sa aleaga el binele respectiv. si nu am vazut asta niciunde pana acum sa se reuseasca cu forta si agresivitatea. intreaba-ti copiii daca le place sa fie loviti.

    succes in cresterea celor mici si in dezvoltarea ta ca parinte!

      nicole . octombrie 1, 2012 at 15:44

      multumesc de incurajare si de sfaturi, am sa incerc sa tin cont de ele.
      clar nimanui nu-i place sa fie lovit iar mie cu atat m putin imi place sa lovesc, dar spuneamca nervii tocati zilnic in ingrijirea cat m atenta a copiilor te aduce cateodata si in faza asta. si fara suparare, mai bine o palmuta la fund de la cineva caruia ii pasa decat un mormait de da, da de la cineva care nici nu se uita la tine, caruia nu-i pasa ce faci, unde esti (cum am vazut de-atatea ori ca fac unii parinti care sunt intr-o stare de nepasare totala, si spun ei…il las sa creasca liber, sa fie independent).

Adina . octombrie 2, 2012 at 14:53

Mi-au dat lacrimile pentru ca am rememorat momente ce imi pareau normale atunci si nelalocul lor in momentul de fata. De multe ori imi puneam intrebarea: „De ce mi se spune mereu ca tot ce fac nu e bine?”, desi am fost un copil linistit. Imi e greu sa scriu mai multe dar iti multumesc din suflet pentru articol. 🙂

Sim . noiembrie 3, 2012 at 17:26

Adina,

nu stiu cum am reusit sa nu vad comentariul tau decat acum. imi cer scuze……. nu poti schimba ce s-a intamplat in trecut, insa poti schimba cum vezi viata acum……. imi doresc din toata inima sa nu fi sensibila la critica altora, sa stii in mintea ta ca esti valoroasa indiferent ce spun ei si sa decizi SINGURA ce e bine pentru tine in functioe de consecinte si nu in functie de ce zice unul si altul. Daca ai nevoie de incurajari, sunt aici.

Marius . ianuarie 7, 2013 at 17:10

Superb!
Frustrarile părinților si nereusitele lor încearcă sa le perfextioneze in proprii lor copii . Dureros !
Ceea ce nu știu majoritatea, este ca : copilul își alege părinții !

    Sim . ianuarie 7, 2013 at 17:15

    Multumesc de raspuns Marius!

    La ce exact te-ai referit cand ai spus ca copilul isi alege parintii?

ANA . ianuarie 21, 2013 at 16:54

MULTI PARINTI AU NEVOIE DE PSIHOLOG. DOAMNE CATE MAI VAD SI EU PE STRADA….
.

    Sim . ianuarie 21, 2013 at 17:19

    Ana,

    nu stiu daca de psiholog au nevoie. au nevoie de educatie. iar asta o pot lua din carti sau chiar din meditatie daca s-ar opri un pic sa gandeasca.

    eu mi-am ales partea asta ca sa-i ajut pe unii sa constientizeze importanta educatiei parintilor pana nu e prea tarziu pentru copiii lor.

Paula . martie 26, 2013 at 13:36

Citind articolul tau, mi-am retrait copilaria – vocea parintilor si bunicilor care imi spuneau mereu ca ceilalti sunt ok, nu eu, si ca trebuie sa gandesc, sa ma comport si sa arat ca si ei.. rezultatul: aproape toate consecintele unei astfel de „educatii” se regasesc in comportamentul meu… Dar in cazul meu, instinctiv, a aparut si un efect pozitiv: stiind prin ce am trecut eu, ma „lupt” cu familia si societatea sa imi protejez copilul de nocivitatea expresiilor ” sa iti rusine, e rusine, uite cum e X, si altele din categoria asta. Sper ca acest articol sa „atinga” cat mai multi parinti, bunici, educatori si dascali! Sa nu uitam ca acesti copii pe care azi ii crestem vor fi parintii de maine!

criss . martie 29, 2013 at 12:49

Foarte bun articolul,avem ce invata din el.Dar cateodata te aduc la disperare copiii astia.Eu am o fetita cla a 2 a care invata doar impinsa de la spate.Parca merge din ce in ce mai prost,a ajuns cea mai slaba din clasa.Nu vrea sa se concentreze si sa judece deloc,are caietele pline de corecturi,dar ei nu-i pasa.Fac cu ea suplimentar aproape zilnic si nu se vede mai nimic.Intelege pe moment,dupa care uita tot si iar repetam si tot asa…Nu mai stiu cum sa mai procedez cu ea…

LUCI . iulie 10, 2013 at 10:58

MI-A PLACUT F MULT ARTICOLUL ESTE F EDUCATIV

ENE MARIA GABRIELA . martie 14, 2014 at 22:04

Un articol foarte bun in care din nefericire, ma regasesc si eu ca parinte.
Da recunosc ca de foarte multe ori am facut diverse comparatii si ca am gresit fata de copilul meu.
Fiica mea, are 13 ani si cred ca din cauza mea nu are incredere de sine. Acum citind acest articol si cunoscand mai multe informatii legate de aceasta tema voi incerca ca pe viitor sa-i cultiv o imagine pozitiva, incredere si optimism.
Aceste lucruri sunt extrem de importante si ar trebui sa se invete si in scoli despre increderea in sine si poate ca vom deveni mai buni si mai optimisti.
Va multumesc.
Cu stima Gabriela – Maria ENE.

Uminokirin . aprilie 4, 2014 at 09:27

Mi-am regasit si eu greselile printre aceste randuri, insa in cazul nostru se mai adauga ceva. Eu locuiesc acum, impreuna cu cei doi copilasi ai mei – 3 ani si 1 an si 6 luni – impreuna cu parintii sotului meu, in Japonia, in timp ce sotul meu locuieste in Romania, pentru servici. Am venit aici pentru educatia copiilor, vrand sa ii familiarizam cu ambele culturi si sa imbinam punctele bune ale acestora.
Insa, venind aici, am dat peste niste bunici care pretind ca ei sa preia haturile educatiei copiilor mei si de asemenea ca eu sa fac totul asa cum ar face o mama japoneza, pana si cum ma imbrac. Dar acestea sunt niste aspecte pe care le-am clarificat eu singura intr-o anumita masura.
Problema mea, in legatura cu care sper sa va aflu parerea, este ca bunicul ii spune baiatului mai mare in mod constant, ca este un ciudat, ca nu o sa fie in stare sa isi faca prieteni la gradinita daca nu se comporta ca toti ceilalti, ca vorbeste ciudat, ca e rau (si chiar ca isi foloseste inteligenta spre a gasi ce lucruri rele sa mai faca), ca este infricosator cum poate el sa se comporte exact asa cum vrea adultul din fata lui doar uitandu-se si citindu-i mimica acestuia si atatea altele si altele. Bunica, la randul ei, aplica aceeasi tactica in cazul imbracamintei, a faptului ca trebuie neaparat sa manance tot din farfurie, indifferent daca I s-a pus cat unui adult sau nu, precum si vesnica „o sa se sperie toti in jurul tau daca faci asa ceva si nu asa cum face toata lumea”. In privinta lor, am rezistat cat am rezistat, dar de curand I-am zis, mai ales bunicului, sa se abtina pe viitor de la asemenea catalogari si comentarii si sa vina sa discute cu mine atunci cand are asemenea ingrijorari si decidem impreuna ce e de facut. (Reactia a fost una de totala respingere si lipsa dorintei de cooperare, cel putin asa am vazut eu lucrurile)
Bineinteles, pe langa toate acestea, trebuie sa recunosc si eu ca aplic unele din tacticile de manipulare emotionala, cum ar fi critica sau amenintarea ca ma supar pe el.
Si astfel, ma aflu incoltita intre tendinta japoneza de a inhiba individualitatea si de a controla totul si propria dorinta de a-mi propulsa copilul spre auto-cunoastere, auto-control, auto-acceptare, insa obstacolul cel mai mare este faptul ca nu mai stiu incotro sa o apuc, ce metode sa mai aplic (una majora a fost ca le-am dat de inteles cat mai categoric bunicilor ca nu o sa las educatia copiilor in mana lor, insa mai departe de atat am inceput sa ma ratacesc printre sfaturi).
Mi-ati putea da vreo sugestie cum pot sa readuc seninatatea si inocenta pe fruntea propriilor copii?

    Sim . aprilie 9, 2014 at 17:38

    Uminokirin (stiu ca e in japoneza si mi-ar placea sa stiu ce inseamna) 🙂

    1. e foarte bine ca cauti solutii. incepe cu tine: daca tu vei sti care este calea spre a fi linistita, calea spre autocunoastere, calea spre bucurie si seninantate o sa reusesti sa o transmiti si copiilor tai

    2. da, e dificil un pic pentru ca e o bariera intre cele 2 culturi. incearca sa iei ce e mai bun din fiecare din ele, insa nu te lasa invinsa de teama de ceialalti, teama de respingere. ghideaza-te dupa ce e bine pentru tine si copiii tai si nu dupa ce spune unul si ceallalt.

    3. invata-i pe copii sa caute si sa gaseasca fericirea in fiecare zi. daca reusesti asta, ti-ai implinit menirea ca mama. restul o sa le gaseasca si singuri si o sa le fie mult mai usor 🙂

    4. scrie-mi pe mail: simona@top-psy.ro

    SUCCES!

andreea . ianuarie 17, 2015 at 03:20

Excelent articol. M-am regasit pe mine si in relatia cu parintii si cu fetita mea dar si pe bunici in relatia cu fetita.
Ma intreb daca eu, prin anumite comportamente si atitudini ale mele sunt produsul educatiei primite, de exemplu intotdeauna incerc sa ii multumesc pe cei din jur punandu-ma pe mine pe ultimul loc, imposibilitatea de a spune nu cuiva.
Mai trist e ca eu acum parinte fiind descopar astfel de lucruri si daca ii spun mamei mele: sti ca…., ea o vede ca un repros la adresa educatiei pe care mi-a dat-o.
Dar pt aceea tot voi lista articolul sa il citeasca 🙂

katy . februarie 11, 2015 at 09:54

buna!

katy . februarie 11, 2015 at 09:57

Acum am citit acest site si pot sa va spun ca sunt o „proaspata”mamica care tocmai a facut aceste greseli in tot acest timp.Am fost cu copilul la psiholog,am cautat sa-mi rezolve altii asazisele probleme pe care eu am crezut ca le am cu copilul,mai ales cand ieri d-na invatatoare a spus ca trebuie sa fac ceva in privinta atentiei copilului la scoala si sa merg la psiholog.

Mike . martie 16, 2015 at 15:49

Simona, ar trebui sa scrii o carte. Ai tot materialul necesar chiar aici in acest site.

    Sim . august 26, 2016 at 17:06

    Mike,

    Si cum s-ar numi cartea respectiva?

Mike . martie 16, 2015 at 21:09

In afara de maica Siluana Vlad, a carei carte „Unde este bucuria ta, omul lui Dumnezeu” contine elemente legate de educatie si de atitudini sanatoase, acest site este inca un izvor de sanatate sufleteasca si echilibru sufletesc pentru cei aflati in deriva pe marea vietii acesteia.
In ce priveste cartea pe care ti-am sugerat să o scrii, sunt sigur ca va avea un succes extraordinar (presupuând că încă nu ai scris nici una încă)Diferența este enormă tine și unii psihologi care nu fac decat statistici si nu ajuta cu nimic. Paginile tale sunt pline de sfaturi la obiect, nu cu termeni seci de specialitate.
Din punctul meu de vedere tu ar trebui sa lucrezi undeva in ministerul invatamantului ca sa ajuti la aducerea pe linia de plutire a sistemului de invatamant romanesc, care alaturi de cel de sanatate sufera de boli grave. Spun asta pentru ca am lucrat ca profesor si m-i s-au pus bețe în roate atunci când a fost vorba să obțin un post de titular.
Ministerul investește mii de euro în programe de formare și perfecționare a cadrelor didactice, care programe de cele mai multe ori nu ajuta cu NIMIC efectiv lucrul cu copii si schimbarea perspectivei asupra actului didactic. Majoritatea profesorilor încă se încadrează în tiparele rigide ale învățământului comunist, care la vremea respectiva era în concordanță cu obectivele propuse de „atingerea celor mai înalte culmi ale socialismului bla bla”. Am constatat cu stupoare că în clasele primare elevii sunt tiranizați de unele învățătoare, care nu permit copiilor să își foloseasca capacitățile proprii intelectuale pentru a lua cele mai mici decizii. De exemplu, daca unui copil îi scapă pe jos stiloul ÎI ESTE FRICĂ să îl ridice fără a primi PERMISIUNEA de la TOVARĂȘA învățătoare, iar daca TOVARĂȘA nu observă, copilul se foiește neajutorat NEÂNDRĂZNIND să o deranjeze pe TOVARĂȘA, sau dacă i s-a terminat pasta la pix sau cerneala și a făcut greșeala de a nu lua un pix de rezervă (asta e iarăși o chestiune de educație elementară), de asemenea se va foi neajutorat pentru că nu ÎNDRĂZNEȘTE să DERANJEZE pe TOVARĂȘA, să TULBURE sacrosanta activitate didactică, preferând să rămână în urmă și eventual să copieze de la colegi, neîndrăznind a face cel mai mic gest FĂRĂ PERMISIUNEA TOVARĂȘEI. Acești copii nu au voie să gândească, să acționeze conform bunului simț dictat de situațiile respective, de a ridica pixul de jos fără a fi nevoie de surle ți trâmbițe sau de a CERE permisiunea sau pur si simplu de a CERE/ SOLICITA ceva fără SĂ AȘTEPTE de la AUTORITATEA SUPREMĂ APROBAREA pentru cel mai mic gest.
Eu ca profesor am incercat sa le explic copiilor (e vorba de cei pana in clasa a 5-a care inca nu au devenit REBELI) să GÂNDEASCĂ, să își folosească capacitățile intelectuale în afară de CE I SE SPUNE să JUDECE realist, să evalueze situațiile neprevăzute și să acționeze.
Să nu înțeleagă unii că asta ar însemna că asta i-ar învăța SUBMINAREA AUTORITĂȚII profesorului. Eu personal le-am spus că eu, ca profesor sunt OM și po greși, pot avea o zi proastă, pot fi obosit, pot scrie ceva greșit pe tablă și sunt FERICIT atunci când un elev inteligent și atent mă corectează înt-o maieră frumoasă dacă am greșit.
Părinții sunt ESENȚA. Ignoranța este cea care naște monștri, rațiunea singură nu are nimic de a face. Orice criminal poate fi foarte ‘rațional’ în ceea ce face. Ignoranța este lipsa educației iar lipsa educației ieste lipsa INFORMAȚIEI. iar informația inseamna PUTERE. Adevărata putere nu este cea pe care o ai asupra altora, ci cea pe care o ai asupra proprie tale persoane, aceea de a te CONTROLA PE TINE INSUȚI. Problema este PREZENȚA/ ABSENȚA unor VALOR MORALE. Iar relația între religie și valorile morale nu poate fi contestată, indiferent de religie. Noi ca popor suntem creștini și valorile noastre naționale sunt valorile creștine. Nu ne putem disocia de ele. În momentul în care ne detașăm de ele, nu mai suntem români, ci suntem doar niște ființe sociale, așa cum sunt albinele sau furnicile, care respectă niște reguli PROGRAMATE, iar cei care se ridică împotriva unor greșeli din sisem riscă să devină anarhici, în lipsa unor repere morale fundamentale. Foarte mulți oameni, în special tineri formați pe Youtube și Facebook asociază religia cu îndoctrinarea care conduce la a zbura cu avionul în clădiri sau cu a crede în Moș Crăciun. Asta denotă îngustimea percepției. Nu este obligatoriu să fii creștin sau religios pentru a fi moral, dar orice lege și principiu moral își are rădăcinile incontestabile în religie, iar istoria este martor. În caz contrar nu ar fi decât haos și eventual în cel mai bun caz un mare mușuroi de furnici toată această societate. Dar spre deosebire de mușuroi, unde lucrurile sunt bine puse la punct, în societatea umană este plină de putreziciuni, tocmai datorită lipsei moralei, Animalele nu au morală, respectă un program încastrat în ființa lor. Oamenii au și ei program, dar spre deosebire de animale au LIBERTATEA de a îl încălca sau de a îl modifica. Dacă oamenii ar fi animale, nu ar fi cu nimic mai presus decît furnicile, doar că ar fi mai evoluați. Dar faptul că roiul de furnici funcționează mai eficient decât societatea umană demonstrează necesitate urmării unor REGULI. Furnicile fac asta INSTINCTIV pe când oamenii trebuie să facă asta DELIBERAT, ca urmare a unui efort de VOINȚĂ, care nu este nicicum rod al ÎNDOCTRINĂRII, ci al EDUCAȚIEI. Deosebirea între INDOCRINARE(fie ea religioasă sau ideologia comunistă de exemplu)și EDUCAȚIE este că prima formează OAMENI iar doua formează ANIMALE/ROBOȚI programați. Religia creștin-ortodoxă respectă LIBERTATEA umană. Persoanele botezate de mici nu au nici o restricție dacă doresc să se „lepede” de valorile ortodoxiei. De asemenea respectul față de cei diferiți, chiar dacă aceștia greșesc, adevăratul creștin nu aruncă cu pietre și nu arată cu degetul, dorind mai degrabă VINDECAREA celui bolnav, iar nu UCIDEREA lui, așa cum cred unii și asociază religia cu fanatismul, iar creșinismul cu ignoranța și Inchiziția, socotind că religia este „spălare de creiere”, când de fapt tocmai ei sunt cei spălați pe creier de ideologii neo-comuniste.
Ceea ce doresc să transmit aici este că acest web site este foarte bine realizat și se bazează pe principiile morale care au stat la baza unei societăți românești sănătoase înainte de cel de-al doilea război mondial, când această țară a dat lumii multe minți luminate, care au fost decimate și exilate de comuniștii atei.
Ceea ce citesc eu în acese pagini sunt sfaturi în concordanță cu valorile de care avem nevoie pentru a salva acest popor de la distrugerea morală, pe care o propagă manelele și incultura și propaganda anti-națională, sub pretextul unei secularizări așa-zis europene. Se urmărește dezrădăcinarea acestui popor de valorile sale fundamentale. Lipsa de identitate este consecință a lipsei valorilor, a eliminării lor din viața de familie și socială, de punere a valorilor materiale mai presus de cele spirituale/sufletești, care constituie esența umanității. Se urmărește denigrarea românității sub pretextul evitării naționalismului care a condus la fascism, dar de fapt rezultatul este un neo-comunism păgân în care identitatea națională și valorile umane lasă copiii și tineretul, care sunt viitorul notstru, în derivă, victime sigure ale furtunilor care cutreieră oceanul vieții.
Îmi cer scuze că m-am întins cu acest comentariu, fiind conștient de faptul că îți faci timp să citești și să răspunzi pe cât posibil celor care au nevoie de un sfat. Eu nu am nevoie de un sfat încă, dar aș avea nevoie de sprijinul tău cândva.
Ai sprijinul meu neconditionat, indiferent ce proiecte ai avea de gând să realizezi. Ți-am mai spus și repet. Este nevoie de oameni ca tine în politica românească, în Ministerul Educației, unde în mare parte dețin funcții importante persoane cu titluri universitare care sunt RUPȚI DE REALITATEA învățământului romnânesc care nu fac decât să facă frecție la un picior de lemn, derulând proiecte în mare parte ineficiente sau implementate defectuos.
Scuze pentru numărul de rânduri cam multe. Poate ar fi fost mai reomandat să fi scris pe blog aceste gânduri și să fi pus link-ul la câmpul pentru website, dar pentru că leneșul mai mult aleargă… Cu ocazia asta poate mă voi impulsiona să încep să srcriu și eu ce mi-am propus de acum aproape trei ani. Doamne-ajută și spor în toate. Mihai T.

    Sim . august 26, 2016 at 17:11

    Mihai.

    Multumesc mult de randurile scrise din inima. Nu cred ca locul meu e in politica. Lucrez la un proiect pe educatie, mi-ar prinde bine un pic de ajutor ;), insa la nivel de politici nu e locul meu.

    Stiu sa formez profesorii, sa fac politici comportamentale pentru scoli, dar nu la minister. Eu sunt omul care implementeaza lucrurile. La minister se emit doar legi care nu schimba mentalitati 😉

    Cuu ce te pot ajuta?

Camelia . august 21, 2016 at 10:54

Buna ziua.
Foarte bun articolul. Uneori greșesc și eu, deși încerc să mă comport așa, ca la carte. Imi îndrept greșelile. Am totuși o problemă: nu știu cum să-i explic fetiței mele ca sunt copii răutăcioși, sau invidioși, care se manifestă așa cum pot ei, dar ea nu trebuie să pună la suflet toate răutățile lor.
Am invatat-o să fie buna, respectuoasă etc dar are de suferit de pe urma educației pe care i-am dat-o.
Ce pot sa fac?

    Sim . august 26, 2016 at 17:06

    Buna Camelia,

    Fetita ta nu are de suferit de pe urma educatiei pe care i-ai dat-o. Ai atins un punct foarte sensibil si voi scrie uun articol pe acest subiect.

    Pana atunci, e bine ca parintii sa inteleaga diferenta intre valorile pe care vor sa le trasnmita copilului si realitatea vietii.

    Concret: iti inveti copilul sa nu minta, insa pe langa asta e bine sa il inveti sa accepte ca unii oameni mint si nu e bine sa-i urasca.

    Iti inveti copilul sa nu fure, insa e bine ca copilul tau sa fie constinet ca alti oameni fura si nu-l ajuta la nimic sa-i judece si sa se astepte ca ceialalti sa faca la fel cum face el.

    Iti inveti copilul sa imparta jucarii, insa copilul e bine sa nu se astepte ca si altii copiii sa imparta jucariile. Unii o vor face, altii nu.

    Deci, in concluzie: educa copilul asa cum iti doresti si explica-i ca unii oameni nu fac asa, insa tu asa crezi ca e bine.

    Daca copilul se astepta ca unii oameni sunt diferiti, nu va mai exista suferinta de care vorbesti ci acceptarea realitatii asa cum e.

    Pana la urma a imparti sau nu, a fura sau nu, a minti sau nu e o alegere.

    Felicitari pentru ca iti educi copilul 😉

7 motive pentru care critica iti mutileaza copilul si relatia cu partenerul | Top Psy . septembrie 25, 2012 at 05:33

[…] urma ultimului articol, pe care il poti citi aici, o cititoare mi-a lasat urmatoarea intrebare: “Este un articol foarte interesant si sper sa pot […]

Cum isi handicapeaza parintii proprii copii… | Carsi Dragoman . martie 27, 2015 at 17:13

[…] http://top-psy.ro/cum-isi-handicapeaza-parintii-proprii-copii/#sthash.FJXUvTfs.dpuf Share this:TwitterFacebookGoogleLike this:Like Încarcare… Posted in Fără categorieLăsați […]

Cum își handicapează părinții proprii copii | parintiascultatori . iunie 28, 2015 at 01:27

[…] articolul complet accesând http://www.top-psy.ro/cum-isi-handicapeaza-parintii-proprii-copii/#sthash.VSRWBvlZ.dpuf Share this:TwitterFacebookGoogleLike this:Like […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts

Comunicarea cu copilul

Anxietatea la parinti

Să-mi fie teamă? Ce este anxietatea? Teama este o caracteristică a speciei umane. Aceasta are efecte benefice şi adaptative în anumite situaţii, cum sunt, de exemplu, cele de pericol. Teama că ceva ni se va Read more...

Comunicarea cu copilul

Stii care este relatia intre poreclire, sinucidere si copilul tau?

POVESTI DE VIATA   Cu doua zile inainte de ultima zi a anului trecut, eram in Olanda la sora mea. La un moment dat, aceasta imi spune: uite, marsul tacerii! Imi ridic si eu ochii Read more...

Comportamentele la copii

6 greseli clasice pe care le fac parintii in educarea copiilor

   “Copiii nu s-au priceput niciodata sa asculte de parintii lor, insa nu au dat niciodata gres in a-i imita.” James Baldwin   Ca si parinti ne straduim sa oferim copiilor haine, hrana, obiecte, confort. In Read more...