Înţelegerea depresiei

Depresia este o problemă de sănătate mentală foarte întâlnită în foarte multe dintre statele lumii. Sunt afectate sute de milioane de oameni de toate vârstele, rasele şi categoriile sociale.

Unul din 33 de copii poate avea depresie; la adolescenţi acest număr poate fi de 1 la 8. Este, astfel, înţelept pentru părinţi şi tutori să înveţe despre depresie şi cum să ajute dacă copilul său, sau unul pe care îl cunoşte, pare depresiv.

Despre depresie

Depresia nu este numai o dispoziţie proastă sau o melancolie ocazională. Nu este numai a te simţi abătut sau trist deasemenea. Aceste simţiri sunt normale la copii, în mod deosebit în adolescenţă. Chiar şi atunci când au loc dezamăgiri majore sau nerealizări care îi fac pe oameni să se simtă trişti sau furioşi, sentimentele negative se atenuează cu trecerea timpului.

Atunci când o stare depresivă sau dispoziţie se prelungeşte pentru o perioadă de timp mai lungă – săptămâni, luni sau chiar mai mult – iar aceasta limitează abilităţile persoanei de a funcţiona normal, poate fi diagnosticată ca depresie.

Tipuri de depresie includ: depresia majoră, distimia, tulburarea de adaptare cu stare depresivă şi tulburarea bipolară sau depresia maniacală. Toate acestea pot afecta copiii şi adolescenţii.

Depresia majoră este o condiţie serioasă caracterizată de o dispoziţie persistentă de tristeţe, lipsă de stimă de sine sau vinovăţie şi incapacitatea de a simţi plăcere sau fericire. Depresia majoră interferează de obicei cu funcţionarea zilnică, legat de alimentaţie şi odihnă. Un copil cu depresie majoră se simte depresiv aproape în fiecare zi. La copii, depresia poate apărea ca „dispoziţie proastă” sau iritabilitate care persistă o perioadă lungă de timp, chiar dacă copilul nu recunoaşte că este trist.

Distimia poate fi diagnosticată dacă tristeţea sau iritabilitatea nu este aşa de severă dar continuă timp de 1 an sau mai mult. Copiii cu distimie se simt deseori abătuţi. Pot avea lipsă de stimă de sine, lipsiti de speranţă şi chiar probleme de alimentaţie şi somn. Spre deosebire de depresia majoră, distimia nu interferează aşa de sever cu funcţionarea zinică, dar dispoziţia „de abătut” este parte componentă a lumii copilului. Totuşi, cel puţin 10% din aceşti copii cu tulburare distimică continuă cu dezvoltarea unei depresii majore.

Tulburarea bipolară, un alt tip de deranjament al dispoziţiei este caracterizată de episoade reduse de depresie (tristeţe sau lipsă de speranţă) şi episoade intense de manie (iritabilitate şi accese de furie). Tulburarea bipolară afectează de la 1% până la 2% din copii. Cercetarea pe copii nu este cuprinzătoare, însă experţii cred că copiii şi adolescenţii cu tulburare bipolară pot experimenta o serie de probleme, inclusiv tulburări de deficit de atenţie, comportament opozant, anxietate şi iritabilitate în completare la schimbări în dispoziţie de la depresie la manie.

 

 Cauzele depresiei

Depresia nu este de obicei cauzată de un eveniment sau un motiv, ci este de obicei rezultatul mai multor factori. Cauzele variază de la o persoană la alta.

Depresia poate fi cauzată de un nivel scăzut de neurotransmiţători (componente chimice care transportă semnale în sistemul nervos) în creier, ceea ce limitează capacitatea persoanei de a se simţi bine. Genetica este probabil implicată deoarece depresia este prezentă în familii, astfel că cineva cu o rudă apropiată care are depresie, este probabil să o manifeste.

Evenimente de viaţă semnificative ca moartea persoanei iubite, un divorţ, mutarea în altă parte şi chiar despărţirea de iubit sau iubită poate conduce la simptome de depresie. Stresul, deasemenea, poate fi un factor si pentru că anii de adolescenţă pot fi un timp de tumult emoţional şi social, lucrurile care sunt dificil de mănuit pentru oricine pot fi răvăşitoare pentru un adolescent.

Bolile cronice deasemenea, pot conduce la depresie, la fel ca şi efectele secundare ale anumitor medicamente sau infecţii.

Pot părinţii să-şi protejeze copiii de depresie?

Poate fi ceva mai înspăimântător ca şi părinţi, decât gândul că copilul pe care îl îngrijim, pentru care facem planuri, ne sacrificăm, ne punem speranţele şi ne îngrijorăm, va ajunge într-o zi  un adolescent care să analizeze în mod conştient dacă vrea sau nu să mai continue să trăiască?

Statistici recente sugerează că unul din şase dintre adolescenţii noştri vor experimenta distres la un asemenea nivel în viaţa lor şi vor lua în considerare suicidul.

Putem să avem o oarecare mângâiere din faptul că cei mai mulţi copii nu vor acţiona în urma acestor gânduri şi că gândurile despre suicid nu însoţesc întotdeauna depresia; totuşi, este trist că un număr semnificativ de copii vor experimenta depresia.

Deseori o problemă nediagnosticată

Depresia la adolescenţi trece de multe ori nediagnosticată şi în ciuda faptului că nu există înlocuitor pentru diagnosticul incipient şi tratamentul oferit de profesionişti pregătiţi, noi ca şi părinţi avem un impact mult mai mare decât realizăm noi sau copiii asupra simptomelor. Fie că încercăm să evităm dispoziţia abătută a copiilor noştri sau că încercăm să-i ajutăm, este fundamental de important să înţelegem ce impact avem asupra lor.

Este o mare diferenţă între indispoziţie şi depresie

Toţi adolescenţii vor experimenta la un moment al vieţii lor indispoziţii. Indispoziţia ca şi reacţie normală la pierderi, nereuşite sau eşecuri cu care ne confruntăm din timp în timp. Pentru cei mai mulţi dintre adolescenţi, indispoziţia trece relativ repede şi cauzează puţin dereglaj. Depresia pe de altă parte, este o problemă care persistă pe perioade mai lungi, deseori cauzând mult mai multe  neplăceri în viaţa copiilor noştri. Dacă experimentează depresie, este foarte probabil să aibă probleme de concentrare, memorie, somn, apetit, motivare, energie şi mod de gândire. În mod inevitabil poate afecta treburile şcolare şi îi pot face mult mai vulnerabili să eşueze către uzul de droguri sau alcool sau alte comportamente problematice.

Depresia este încă greşit înţeleasă

În mod ironic, deşi depresia este obişnuită în societatea noastră – pe parcursul vieţii noastre, cel puţin unul din patru din noi vor trece prin perioade semnificative de depresie – este încă înconjurată de neînţelegeri. De multe ori depresia nu are nici un sens pentru cei care nu au experimentat-o niciodată. Această lipsă de înţelegere îi poate face de multe ori pe adolescenţii care trec prin depresie cu sentimente de izolare.

Diagnosticare depresiei

Copiii cu depresie s-au descris ei înşişi ca simţindu-se fără speranţă faţă de orice, sau simţind că nimic nu merită efortul. Ei cred cu sinceritate că nu sunt „buni de nimic” şi că lumea lor este un loc dificil şi că lipsiţi de ajutor să facă ceva legat de asta.

Pentru ca un diagnostic precis de depresie majoră să fie făcut, trebuie făcută o evaluare clinică detaliată de către un medic sau un profesionist în sănătate mentală (un psihiatru sau psiholog). Pentru a reuni criteriile de diagnostic, trebuie să fie prezente 5 sau mai multe dintre aceste simptome, pe o perioadă mai lungă de 2 săptămâni:

–          Un sentiment de deprimare sau cu adevărat trist fără niciun motiv

–          Lipsă de energie, inabilitate de a duce la bun sfârşit chiar şi lucrurile cele mai simple

–          Incapacitatea de a se bucura de lucrurile care obişnuiau să producă plăcere

–          Lipsa dorinţei de a fi împreună cu preitenii sau familia

–          Sentimente de iritabilitate, furie sau anxietate (iritabilitatea in mod deosebit obişnuită la copii şi adolescenţi)

–          Incapacitatea de a se concentra

–          Creşterea sau scăderea semnificativă în greutate (sau necâştigarea în greutate atunci când era de aşteptat), sau prea mult ori prea puţin interes în alimentare

–          O schimbare semnificativă în obiceiurile de odihnă, ca dificultăţi la adormire sau trezire

–          Sentimente de vinovăţie sau lipsă de stimă de sine

–          Dureri sau suferinţă deşi nu este nimic rău fizic

–          Lipsa interesului faţă de ce se întâmplă în viiitor

–          Gânduri frecvente de suicid sau moarte

 

Pentru un diagnostic de distimie, trebuie ca persoana să experimenteze 2 sau mai multe din aceste simptome, aproape tot timpul pentru cel puţin 1 an:

–          Sentimente de lipsă de speranţă

–          Stimă de sine scăzută

–          Somn prelungit sau incapacitatea de a dormi

–          Extenuare

–          Dificultăţi de concentrare

–          Lipsa apetitului sau abuz alimentar

Copiii sau adolescenţii care sunt depresivi sunt mult mai probabil să folosească alcool sau droguri decât cei care nu sunt depresivi. Deoarece acestea pot permite momentan persoanei să uite de depresie, pot părea remedii uşoare. Acestea însă pot face pe cineva cu depresie să se simtă chiar mai rău.

Recunoaşterea depresiei

Dacă credeţi că copilul dumenavoastră are simptome de depresie, este important să treceţi la fapte. Vorbiţi cu copilul şi cu doctorul de familie sau cu alţii care îl cunosc pe copil bine. Mulţi părinţi alungă îngrijorările lor, crezând că vor dispare sau evită să facă ceva pentru că poate se simt vinovaţi sau preferă să rezolve problemele de familie în particular.

Foarte mult timp s–a crezut că copiii nu devin depresivi şi că toţi adolescenţii treceau printr-o perioadă „furtunoasă şi de stres”, astfel că mulţi copiii şi adolescenţi au rămas netrataţi pentru depresie. Acum se cunoaşte mai mult despre depresia în copilărie şi experţii spun că este important să dăm copiilor ajutor imediat ce se obsdervă probleme.

Părinţii se simt de multe ori responsabili de ceea ce se întâmplă cu copiii lor, dar părinţii nu cauzează depresie. Este adevărat totuşi că separarea parentală, boala, moartea sau alte separări pot produce probleme pe termen scurt la copii şi uneori, pot declanşa o problemă cu depresie pe termen lung. Aceasta înseamnă că dacă familia voastră trece prin ceva stresant, este de obicei de ajutor să mergeţi la un consilier, terapeut sau alt expert pentru sprijin în această perioadă.

Este deasemenea important să reamintiţi copilului vostru că sunteţi prezent pentru a oferi sprijin. Repetaţi acest lucru iar şi iar – copiii cu depresie au nevoie să audă acest lucru destul de mult deoarece se simt deseori nevrednici de iubire sau atenţie.

Amintiţi-vă, copiii care sunt depresivi pot vedea lumea foarte negativ deoarece experienţele lor sunt percepute prin depresia lor. Pot acţiona ca şi cum nu doresc ajutor sau poate chiar nici nu ştiu ceea ce experimentează.

Dacă suspectaţi o problemă

Vestea cea bună este că profesioniştii pot ajuta. Depresia poate fi tratată cu succes în mai mult de 80% din oamenii care devin depresivi. Dacă nu este însă tratată, poate fi mortală – este un factor major de risc pentru comportament suicidar.

Depresia poate fi tratată prin psihoterapie, medicaţie sau o combinaţie între cele două. Un psihiatru poate prescrie medicaţia şi, deşi poate dura o serie de încercări în a găsi medicamentul potrivit, cei mai mulţi oameni care urmează tratamentul prescris vor începe în cele din urmă să se simtă mai bine.

Psihoterapia se concentrează asupra cauzelor depresiei şi lucrează în ajutorul schimbării gândurilor negative şi în găsirea căilor pentru a se simţi mai bine. Terapia cognitiv comportamentală s-a arătat a fi foarte eficientă în tratarea depresiei, cât şi a sentimentelor anxiogene care pot veni cu ea. Depresia poate fi cauzată şi menţinută de gândurile negative şi acest tip de terapie, acordată de o persoană pregătită profesional, poate fi extrem de eficientă în ajutorul de a o învinge.

 

Acordarea ajutorului pentru copilul vostru

Prima voastră consultare ar trebui să fie cu pediatrul copilului, care poate v-a face o examinare completă pentru a elimina bolile fizice. Dacă depresia apare ca suspectă, medicul vă poate direcţiona către un psihiatru (un medic care poate face o diagnosticare, oferii tratament şi prescrie medicamente), un psiholog (un profesionist în sănătate mentală care poate diagnostica şi trata depresia dar care este incapabil în a prescrie medicamente).

Atunci când vreţi să vă ocupaţi de depresia copilului vostru vă pot ajuta aceste persoane. Este foarte important ca copilul să se simtă comfortabil cu această persoană. Dacă nu este o potrivire bună, găsiţi pe altcineva.

Profesorul copilului sau psihologul şcolar pot fi deasemenea de ajutor. Aceşti profesionişti poartă în inimă grija pentru copilul voastru şi orice informaţie împărtăşită cu cu ei pe parcursul terapiei este păstrată confidenţial.

Tratarea depresiei

Nu abandonaţi tratarea copilului. Descoperirea şi diagnosticarea prematură sunt un factor cheie în tratarea copilului cu depresie.

Un psihiatru sau psiholog specializat în lucrul cu copiii şi adolescenţii poate face o evaluare completă şi poate iniţia un plan de tratament care poate include consiliere, medicaţie sau ambele. Consilierul poate prescrie o formă de consiliere de grup unde familia poate lucra împreună cu copilul la sesiunile de terapie.

În funcţie de vârsta şi maturitatea copilului, poate fi benefic pentru el sau ea ca să participe la decizile de tratament.

Ce crede copilul/adolescentul care suferă de depresie despre sine însuşi şi despre lume

  • Nu am nici o valoare şi niciodată nu voi reuşi nimic.
  • Orice aş face, nu voi avea succes niciodată.
  • Nimeni nu mă poate iubi deoarece sunt fără valoare.
  • Nu pot face nimic bine.
  • Merit să fiu tratat cel mai rău posibil.
  • Ce sens are să merg înainte? Nu voi putea trece peste acest lucru niciodată.
  • Nu pot schimba lucrurile oribile care mi s-au întâmplat, aşa că sunt blestemat pentru totdeauna.
  • Viaţa e groaznică şi aşa va fi întotdeauna.

 

Cum poate ajuta părintele?

Cei mai mulţi părinţi consideră că este datoria lor să asigure fericirea şi bunăstarea copiilor lor. Atunci când copilul vostru este depresiv, vă puteţi simţi vinovat deoarece nu puteţi să îl înveseliţi. Puteţi deasemenea să credeţi că copilul suferă deoarece aţi făcut sau nu aţi făcut ceva anume. Acest lucru nu este adevărat. Dacă vă luptaţi cu vinovăţia, frustrarea sau furia, luaţi în calcul consilierea şi în ce vă priveşte. Pe termen lung vă poate ajuta atât pe voi cât şi pe copil.

 

Alte feluri în care se poate ajuta:

–          Asiguraţi-vă că copilul ia tratamentul medicamentos prescris (dacă are) şi încurajaţi-l la un mod de alimentaţie sănătos deasemenea, deoarece acest lucru poate îmbunătăţii starea.

–          Asiguraţi-vă că copilul este activ. Activitatea fizică este dovedită ca atenuând simptomele de depresie. Includeţi activităţi fizice ca mersul pe bicicletă sau plimbări în rutina familiei.

–          Amintiţi copilului că sunteţi prezent pentru el, că îl iubiţi şi vă pasă de el şi că doriţi să auziţi ce are de spus, chiar dacă nu este ceva plăcut. Chiar dacă aceste lucruri vor fi greu de crezut pentru copil, este foarte important ca să le spuneţi.

–          Acceptaţi situaţia şi nu spuneţi niciodată copilului să „iasă din starea aia”. Amintiţi-vă că nu este lenea aceea care îl face pe copil să nu se dea jos din pat, să repete la instrument sau să îşi facă temele. El nu are pur şi simplu dorinţa şi energia. Totuşi, puteţi să-l lăudaţi şi recompensaţi pe copil pentru orice efort suplimentar.

–          Fiţi receptivi la semnalele de avertizare şi asiguraţi-vă vă tratamentul prescris este respectat, indiferent că este vorba de medicamente, terapie sau ambele. Sunaţi doctorul imediat dacă observaţi vreun semn cum că copilul se gândeşte să îşi facă rău. Dacă copilul vorbeşte de suicid către voi sau altcineva, sau dacă arată semne de avertizare ca dăruirea obiectelor personale, preocuparea aţă de moarte, contactaţi doctorul sau medicul de familie imediat.

–          Colaboraţi cu psihologul/consilierul/psihoterapeutul şi asiguraţi-vă că copilul face temele prescrise de acesta.

–          Arătaţi-le copiilor că îi acceptaţi aşa cum sunt chiar şi atunci când greşesc. Faceţi diferenţă între persoana copilului şi comportamentul acestuia. Învăţaţi-l că toţi oamenii greşesc însă valoarea noastră nu scade odată cu greşeala şi nici nu creşte odată cu succesul.

–          Oferiţi multe recompense verbale legate de comportamentele dezirabile ale copilului dvs.

–          Nu spuneţi copilului dvs. că este bun atunci când se poartă bine – asta nu face decât să le întărească idea că valoarea lor ca persoană este acelaşi lucru cu faptele lor şi îi va face să creadă că sunt răi atunci când greşesc. Arătaţi-le toşi că vă place felul în care se comportă, ceea ce fac ei.

–          Nu vă manipulaţi copiii prin intermediul vinei. Evitaţi să folosiţi expresii precum: „mă faci de ruşine!”, „vrei să mă superi să să mă bagi în mormânt?”. Nu faceţi decât să-l învăţaţi să se critice pe sine şi să utilizeze vina pentru a-i manipula pe alţii.

–          Acceptaţi responsabilitatea pentru crearea propriilor dvs. emoţii şi arătaţi-le copiilor că şi ei la rândul lor sunt responsabili de crearea propiilor emoţii.

–          Ajutaţi-l pe copilul dvs. să înţeleagă cât de complex este şi explicaţi-i că are multe trăsături, caracteristici şi comportamente diferite. Spuneţi-i că el nu este rău ca persoană doar fiincă una sau mai multe caracteristici sau comportamente nu sunt aşa cum şi-ar fi dorit. Nu există oameni perfecţi, toţi oamenii greşeşc uneori.

–          Ajutaţi-l şi învăţaţi-l să îşi asume  responsabilitatea pentru ceea ce face, dar să nu se învinovăţească pe sine sau pe alţii în cazul în care lucrurile merg prost. Şi asiguraţi-l că nici dvs. nu îi veţi învinovăţi.

Depresia poate fi înspăimântătoare şi frustrantă pentru copilul vostru, pentru voi şi întreaga familie. Cu tratamentul corespunzător şi ajutorul vostru, copilul poate totuşi începe să se simtă mai bine şi să continue să se bucure de anii de tinereţe si maturitate.


5 thoughts on “Cum recunosc depresia la copii si ce pot face sa ajut un copil cu depresie?”

GABI . aprilie 10, 2013 at 13:22

Acum 4 ani am suferit o depresie, cel putin asa credeam eu. Am divortat si am avut senzatia ca toata lumea mi s-a clatinat si urmeaza sa se destrame. Parca mergeam din rau in mai rau in fiecare zi. Am tinut-o asa pana acum un an cand la recomandarea unei prietene am fost la o serie de sedinte de coaching cu Anne de la Centrul Armonia (prietena mea saraca imi tot spunea de luni de zile…) In timpul sedintelor, ce pot sa spun M_AM DESCOPERIT. Am reinvatat cine sunt, ce sunt si cat de frumoasa sunt, am invatat cum sa fac fata diverselor situatii si cum sa ma privesc. Evident ca nu era depresie in adevaratul sens al cuvantului, ci doar uitasem cine sunt. Sunt mandra de mine pentru pasul facut. De multe ori depresia o confundam cu gandirea negativa, o imagine despre noi dezastruoasa, etc…

    Sim . aprilie 10, 2013 at 22:08

    Gabi,

    ma bucur ca te-ai regasit. depresia nu e ceva ce pica peste noi ci este ceva ce facem prin modul in care gandim.

    FELICITARI! si mult curaj pentru tot ce o sa mai intalnesti in viata.

Daria . iunie 28, 2016 at 10:47

buna ziua! eu am 14 ani si acum o zi prietenul meu s-a despartit de mine! nu este prima depresie pe care o am! daca le spun parintiilor mei ca am depresie, sau ca sunt suparata, amandoi sar cu gura la mine si mai ca vor sa ma bata! stau in camera mea cu jaluzelele trase si nu vreau sa mananc nimic, si mereu imi este rau iar de plans, plang continuu! am ochii rosii si umflati…nu am cui sa-i spun ce simt pt ca nimeni nu ma asculta! familia si prietenii nu ma inteleg deloc! va rog ajutati-ma!!! multumesc!

    Dorina . noiembrie 1, 2016 at 22:35

    Daria, sper ca ai trecut cu bine peste perioada grea de care ai spus. Eu am o fetita de 6 ani care e trista destul de des si asa am ajuns pe acest site. Imi aduc aminte de copilaria mea si nu tin minte ganduri negative, doar veselie si o copilarie cred eu normala. Cam asa a fost si la cei 14 ani cati ai tu acum. Eu te rog sa increci sa gasesti activittati care iti plac si prin intermediul lor sa iti faci prieteni care sa aiba aceleasi preocupari cu tine Asta vreau sa incerc sa fac pe viitor si cu fetita mea, sa o angrenez in cat mai multe jocuri si sa o fac sa descopere adevaratul farmec al copilariei. Sper sa reusesc. Doamne ajuta! Si tie iti doresc sa redescoperi bucuria si farmecu varstei de 14 ani fara acel prieten care te-a parasit dar cu alti prieteni sinceri si care sa-ti semene. Mult succes! Te pup

    Leila . ianuarie 2, 2017 at 22:02

    Mă simt exact ca tine,te inteleg…..și eu trec prin depresie….nu mă părăsit nimeni dar pur si simplu ma simt fără valoare ca si cum nimănui nu i-ar păsa de mine.Mereu îmi spun:,,I just want to sleep and never woke up”. Este adevărat nu mă pot confesa părinților mei meru o să îmi spună că sunt nebuna la cap și că totul o să treacă dacă o să mă apuc de carte.Simt ca nimeni nu mă intelege

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts

Comunicarea cu copilul

Cum isi handicapeaza parintii proprii copii

Zilele trecute treceam prin centrul orasului distrasa de gandurile mele cand aud o voce aspra spunand: “toti copiii se imbraca normal, numai tu nu. Ai vazut ce frumos s-a imbracat fetita aia in pantaloni? Numai Read more...

Comunicarea cu copilul

Anxietatea la parinti

Să-mi fie teamă? Ce este anxietatea? Teama este o caracteristică a speciei umane. Aceasta are efecte benefice şi adaptative în anumite situaţii, cum sunt, de exemplu, cele de pericol. Teama că ceva ni se va Read more...

Comportamentele la copii

6 greseli clasice pe care le fac parintii in educarea copiilor

   “Copiii nu s-au priceput niciodata sa asculte de parintii lor, insa nu au dat niciodata gres in a-i imita.” James Baldwin   Ca si parinti ne straduim sa oferim copiilor haine, hrana, obiecte, confort. In Read more...